Țârâie ca si cum ar fi venit sfarsitul lumii .
Cu sufletul țăndări mă inscriu pe aceeasi parte a trotuarului.
Nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie.
ceai , cafea, sandvisuri ,
“hai, scoală-te, că-i târziu!”
“ti-ai facut lectiile?”
“cand termini orele?” ,
“tu cand vii acasă ?”
“ai grijă cand traversezi strada!”
Grijile mamelor n-au termen de valabilitate.
Prin ferestrele lui 178 monstrul cinic se trezeste la viață…
Oameni tristi , agresivi sau apatici.
Bucuria a murit de mult pe-aici.
Cimitirul in care a fost ingropată nici măcar nu mai există!
Doar niste cruci vii îi mai poartă înca crucea refuzată,
undeva inauntru in praf de memorii.
Ca un drogat în sevrage imi iau doza zilnica
de lumină lină în Casa Ta din cărămidă rosie!
Timid îngân: ” Iti multumesc pentru darurile Tale , iarta-mi neputintele și păcatele , ai grija de ai mei
si mântuieste sufletele adormitilor robilor Tăi …
( ce multi îs Doamne , acolo la Tine, mai mulți decât am mai rămas pe pamânt)
Echipa de luni pana vineri cu roboței cu imaginatie…
Artisticării pompoase , filmăm, tăiem , dăm la emisie …
Gust si mă dezgust.
Cu asta ma ocup
Mint poporul cu televizorul, imi spun cu frustrare urlândă.
In zloata înserată a drumului spre casă
un bătrân sprijină un gard cu promoroaca si roagă stins
-Ia ceva domniță si de la mine …
Îi iau una dintre cele trei linguri de lemn pe care le are de vânzare
la un preț netocmit “cât vreți sa-mi dati dumneavoastra”
Aș vrea sa-i dau mult ca sa-mi plătesc vina de a fi mai tânără
si de a nu fi nevoită sa vând trei linguri de lemn …
dar milionarul meu patron nu-mi dă leafa la timp, ca n-are timp.
N-am decat un bănuț.
Mâna flămândă îl ia de parcă i-aș fi dat Coroana Reginei Marii Britanii.
Cu respect, evlavie si demnitate.
In toata vânzoleala-mi gri de viață , adevăratul meu eu merge pe celălalt trotuar , cu ochii in lacrimi , sfâșiat de neputinți.
Vreau sa trec strada! Dă-mi un baston ca sa trec strada înspre mine!
Te rog …
Vreau ca s-ajung la mine si să nu mai plec niciodată!
PS. Cred ca am primit verde ca sa traversez. In timp ce scriam ultimul vers, cineva a batut la usa si mi-a spus vorbe. Asa am inteles.