Când eram eu mai mică 🙂 şi tânăr reporter, am descoperit un pictor de miniaturi. Picta cu peniţa pentru contururi şi cu pensule minuscule pe care şi le făcea singur din fulgi de găină pentru umplerea câmpurilor. Picta numai în ulei şi reda pe pânze mititele peisaje, păsăretul din curte, copaci, vecini, activităţi ale sătenilor etc. Am filmat noi ce am filmat, l-am intervievat de una de alta, nu avea nici un fel de şcoală de artă, avea vreo opt clase şi trăia din tâmplărie, făcea scaune, măsuţe şamd. După ce m-am minunat intens de toate acele minuscule picturi extraordinar de frumoase, la despărţire mi-a oferit o strachină de lut plină cu floarea soarelui şi m-a rugat să-mi aleg oricare dintre lucrările lui pe care urma să mi-o dăruiască.
I-am spus că o vreau pe cea în culori sepia.
A ridicat sprâncenele sus de tot şi a crezut că sunt pusă pe glume. Habar n-avea ce e SEPIA….Când am restabilit bunele mele intenţii s-a liniştit. (Ce înseamnă talentul nativ! Descoperise singur tehnica! Nu am văzut nicăieri la el in atelier adică pe masa din bucătărie, vreun album de artă sau măcar o revistă de pictură de unde s-ar fi putut inspira. De internet nu putea fi vorba, era înainte de Era web).
Iată micuţa capodoperă. Am fotografiat-o intenţionat lângă brichetă ca să vă daţi seama de dimensiuni. Ţin la ea ca la ochii din cap şi este o piesă de preţ pe pereţii camerei mele. Din păcate nu mai ştiu cum se numea pictorul şi nici în ce sat trăia, acum m-aş duce şi i-aş cumpăra toate lucrările şi l-aş face cunoscut, aşa cum ar merita.
