Ostenisem. De neiubire, nedorire şi de neant.
Te căutam în căuşul palmelor tatei când îmi dădea să beau apă din fântâna cu ciutură, martora copilăriei lui.
Te căutasem în ochii mamei mele când m-alinta:
” frumoasa mea cu ochii negri”.
Şi cum nu te-am găsit, mi-am zis că am încurcat secolele la naştere.
Apoi mi-ai sosit de nicăieri, când nu mai vream să te caut.
Şi-apoi a fost iubire,
şi-a fost dorinţă.
Şi neantul n-a mai fost.
Cercetătorii au dat greş.
Noi doi am neantizat neantul…
Pentru că iubirea ucide neantul şi construieşte poduri.
Pentru că-mi eşti. Pentru că-ţi sunt.
Pentru că suntem vii şi omorâm neanturi.
DaLu