Opinii, Uncategorized

Cum l-am luat pe tata de la morgă

28 Comments

Cel mai frumos, deștept și hâtru bărbat din lume, tata, a avut indecența să moară vineri seara, undeva în jurul orei 21.30, menționez această oră pentru că la 15-20 min am fost sunată de la spital și înștiințată, cu toate că pe certificatul medical constatator de deces scrie ora 23.10 (?). Na, începuse weekendul  și pentru lucrătorii  secției de reanimare și oamenii se mai zăpăcesc când se apropie această perioadă a săptămânii.

Nu dau cu piatra, nu hulesc.

Constat.

Morga nu lucrează în weekend.

Concluzia care se impune e că nu e prea indicat să mori începând de  vinerea seară.  Cel mai recomandat e să-ți iei adio de la cele terestre oricând de  luni  până vineri, iar vinerea bănuiesc că e zi scurtă.  E bine să fii un om organizat, atât în viață dar și când te pregătești să ieși din ea.  De luni până joi e cel mai bine să mori,  e mai sigur așa.

Tata a zăcut în morga spitalului până luni. Aici începe absurdistoria  cu titlul de mai sus.

Luni dimineață la prima oră  (8.00) m-am prezentat la spitalul unde tata a petrecut ultimele lui ore de viață ca să-l iau și să-l duc acasă la el, măcar pentru 24 de ore.  Dar nu poți să-ți iei tatăl de la morgă oricum, ci după ce alergi după cele 564 9003 de hârtii semnate și întocmite de  medici, șefi de secție, directori de spitale etc. Ei, pardon, Sfințiile Lor au dreptul să nu semneze aceste acte decât dacă sunt întocmite cum trebuie (adică să-i acopere, în cazul în care vreo fiică devastată de pierderea părintelui s-ar gândi să-i dea în judecată). Nu aveam de gând să dau pe nimeni în judecată, dar trebuie să recunosc,  că  înaltul lor profesionalism demonstrat pe parcursul celor 3-4 ore ale  redactării m-a impresionat până la lacrimi. Și mi-am zis, da, frate, oamenii ăștia nu fac 6 ani facultate degeaba. Uite, cum se zbat ei să scrie, să pună diagnostice cu acuratețe, să-ți explice cu lux de amănunte de ce ți-a murit tatăl. Mă înclin până la pământ.

Profesioniști, nu ageamii. Să fie clar.

După ce ai actele care-ți demonstrează negru pe alb că taică-tu a murit, ai o senzație de beatitudine. Ai râde în hohote, chiar ai chiui de bucurie pe holurile spitalului pentru că în sfârșit te poți duce să-ți iei tatăl.  Dar asta nu se cuvine. Pentru că acolo se moare, unii se mai și înzdrăvenesc și cu toate acestea este o instituție serioasă și decentă.

Absurdistoria nu s-a terminat aici. Ai de achitat două facturi.

Pe una o înțeleg. E taxa de morgă, îmbălsămare, rezidența de peste weekend la frigiderul din dotare, mă rog. Pricep.

Ceea ce  nu pot  pricepe este cealaltă taxă. E o taxă pentru un serviciu pe care-l refuzi, lucru dovedit cu o cerere către spital cum că nu dorești necropsia tatălui tău. Deci, ca să ne înțelegem: eu fac cerere că nu vreau autopsie și ei mă pun să plătesc  pentru că le refuz acest serviciu.  Plătesc tot, nu pun întrebări suplimentare pentru că sunt în pragul sindromului Tourette  și dau fuga la tata care mă așteaptă  să-l duc acasă pentru ultima oară. Dau sfânta șpagă ca să se facă treabă bună (așa mi s-a sugerat, așa am făcut,  nu mai contează ce înseamna treaba aia bună!)  domnului asistent, doctor, habar n-am ce era, dar era frumos ca Eminescu  în anii lui de glorie. Semăna uluitor cu poetul naționat, singura diferență ar fi că avea urme etilice pe chip. O fi fost de la spirtul medicinal. Nu știu. Omul nu era sub influența alcoolului, să fie clar, era chiar OK. Dar tot dezinfectându-te zilnic pe mâini cu alcool, acesta se mai absoarbe și în piele. Tenul se strică, nu rezistă.

De-acum nimic nu ne mai stătea în cale. Eram însoțită de fiica mea cea mare, dădusem hainele tatei, convocasem mașina pompelor funebre și așteptam în tăcere să se finalizeze treaba aceea bună, ca să plecăm și să ne îngrijim de celelalte milioane de chestii necesare funeraliilor.  Totul părea că merge bine. Dar…a apărut o problemă insurmontabilă. Nodul de la cravata tatei. Nimeni din personalul morgăi nu știa să facă nod la cravată, eu nici atât, dar noroc cu internetul. În timp ce fiică-mea căuta pe net tutoriale despre cum se face un nod,  apare cumnata mea care mă tot suna să vină să ne ia de la morgă cu mașina, eu refuzând-o categoric știind-o o fire delicată (e văduva fratelui meu, e firesc să  o protejez pentru că a trecut prin multe). Ea nu a ținut cont de refuzurile mele și dorind să vină să ne susțină a apărut în zare.  Iată dialogul strigat din curte (era distanța mare dintre noi, de-aia strigam) :

– De ce ai venit?

– Hai, măi, cum să vă las două femei aici singure, la morgă?

(De-acum eram trei, nu două. Big deal).

– Știi să faci nod la cravată?

– Daaaaa…

Venise salvarea noastră…

Cumnata mea a continuat alergând înspre noi și cu mâinile fluturând în aer: Tata n-a vrut fată, a vrut băiat, dar dacă s-a înâmplat să fiu fată m-a învățat numai lucruri de băieți, printre care și cum se face nodul la cravată… (da-i-ar Dumnezeu sănătate, că mai boceam mult în curtea morgăi).

Absurdistoria a mai continuat. Dar m-am tulburat mult scriind toate acestea.

Mă opresc aici.

Îmi pare rău că trăiesc în România. E a doua oară când scriu lucrul acesta. E grav. A treia oară plec. Parol.

DaLu

 

28 thoughts on “Cum l-am luat pe tata de la morgă”

  1. Eu am si luat masuri in sensul asta. Adica, ne-am pus traista in bat si am plecat unde am vazut cu ochii! Mama mea a plecat la cele vesnice in vara, si-ti spun drept, Dana, ca din cauza alergaturii si a birocratiei pe care am avut-o de infruntat, n-am avut timp sa-mi plang mortul.
    Condoleante, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe tatal tau.

  3. Condoleante! lasand la o parte subiectul delicat imi place tare mult scriitura ta, cu atat mai mult cu cat contextul… Cu toate astea nu mi se pare normal sa dai Like (sau sa-ti placa) un post pe astfel de subiect. Te imbratisez, capul sus, zambetul in coltul gurii si continua

  4. Stati aici, fiecare tara are hibele ei. Apoi, avem nevoie de scriitori buni, de oameni care isi pastreaza simtul umorului, al echilibrului si al orientarii, in orice situatie!

    1. Cati , va multumesc mult. Chiar daca m-as muta , tot despre noi, despre romani as scrie. Probabil mai diluat, mai putin la obiect ca in cazul de fata, dar eu sunt romanca, asa traiesc, asa simt. Hai, ca ati reusit sa ma inveseliti. Sa traiti. Iertare pentru tutuiala.

  7. Condoleante.Asta este Romania, situatia este foarte grava, mai ales cand ne gandim ca in aceasta tara niciodata nu s-a trait bine ca in Germania, Franta, Anglia si in multe altele. In acestea dintotdeauna s-a trait bine, au avut si ei perioade de declin dar foarte scurte.La noi este tocmai invers, numai si numai rau doar ceva mai bine in trei situatii dar pe termen scurt, anume, imediat dupa cate o rascoala, imediat dupa o revolutie sau cand am avut un conducator mana de fier.Sa fie romanul un fel de creatura neincrestinata?Este clar ca nu vom avea viitor fara un conducator vrednic, eu tare mi-as dori sa vina unul din Germania, asa cum a mai fost.

    1. Domnule Bisoceanu, sunt de acord. Nu mai vreau niciun roman la conducere, vreau un neamt! Daca se poate de obarsie nobila. Ca de nemancati suntem satui.

  8. Nu pot spune ca-mi place articolul ,am trecut printr-o situatie similara,de 8 martie,acum 8 ani!A fost crunt,mai ales ca era a 9-a zi dupa un infarct si era “bine”…la 17 dupa amiaza era decedat,asta dupa ce in cursul diminetii facusem lista hainelor ce trebuiau aduse sa imbracam omul,supravietuitor,sa-l ducem acasa.N-a fost sa fie…si a2-a zi ,la morga?a fost o faza dura cu tragerea usii,recunoasterea,apoi negocierea si chiar luarea banilor din mana.Jecmaneala pe fata:de atunci,prin moartea acelui om drag mie,pe care-l invoc si azi,pe care-l plang si acum…valorile mele de viata/in viata s-au rasturnat!si intr-un fel ma bucur,nu ne mai intereseaza banii,decat viata si timpul si sanatatea.Asta seara port tricolorul in piept,nu sunt in greva japoneza,-culmea ironiei,sunt cadru medical cu vechime in sistem de 25 de ani!sunt mandra,inca,ca sunt roman:imi doresc sa port acest tricolor si la Rosia Montana,din nou,(am mai fost pe 8 septembrie)…In rest?nu vreau sa plec,vreau sa raman aici,sa lupt…”Doamna,un bolnav de inima acum vorbeste,acum rade si peste 5 minute poate fi mort”-aceasta replica nu-mi va iesi in veci din minte…de de atunci dintr-un 8 martie sfasietor 2005!

    1. nici-un umor. realitate crunta, neagra, gri, pestrita. redata astfel ca sa nu fie sinistra si lugubra.

  11. Acum cam stiu cum e. Fiecare considera ca problema lui e cea mai importanta. Tu esti singur, iar ei sunt 40 la usa….

    1. Doamna, si eu stiu cum e. Chiar am lucrat in sistemul sanitar cu mult timp in urma. Era mult mai multa omenie si respect fata de cel bolnav. Era mai multa disciplina, iar interesul pacientului prima. Plateai cu capul orice neajuns. Acum e dezordine mare in tara. Daca sunteti chiar doctorita Grosan care face si politica sunteti obligata sa luati masuri drastice in domeniu. Chiar va rog…

  15. M a impresionat poveatea d va doamnasi eu am trecut tot printr o aituatie ca a d va,.mama mea sa stins din viata an urma cu 3 ani antr o vineri seara la ora22,02

  16. Si eu am trecut printro situatie ,similara aproape copie la indigou;tot vineri a decedat mama ,,morga ,,bani plimbati de colo colo,timp pierdut e t c .si eu a si pleca sin tara asta dar unde sa ma duc,ma copii nepoti si cui sa ai las

Comments are closed.