97

Tata-i mai tăcut de 97 de zile

Îl mai aud uneori  în nopțile casei…

Nu mai e casa ce-o știu.

Stau lipită de  soba fierbinte

și-l aud pe tata șoptind:

-Ți-am pus un cais în grădină, și-un piersic

și-un măr, coacăze, căpșune,

și multe prune, din cele bune.

Să ai grijă de Domnul Nucu…

Să nu-l tai vreodată. Să-l lași să moară-ncet,

așa cum moare flacăra de azi din candelă

și care reînvie mâine.

Fata tatii, să-mi fii bine!

Nu știi că tații, nucii și focul din candelă, nu se sting niciodată?

– Nu știu tată. dar o să-nvăț…

DaLu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 thoughts on “97”

  1. Cind am invelit mana mamei pentru ultima oara, o parte din mine a luat-o cu ea. A trecut ceva timp pina sa imi dau seama ca a luat o parte din mine cu ea si o parte din ea a ramas, aici, cu mine, dar altfel. Si a trecut si mai mult timp pina sa inteleg ca am inceput o alta viata, de fapt. Acum 97 zile, tu ai inceput alt drum. Nimic nu mai e la fel sau mai bine zis, totul e altfel. Si desi suntem oameni maturi, in puterea virstei, ne-am simtit ca niste flori smulse din pamint cu tot cu radacini. Dar ai sa vezi, ca ai sa cresti in noua ta viata si totul va avea alta culoare si lumina.

    1. Cătă dreptate ai, Adriana!!! Nimic nu mai e la fel fără tata, mă simt obligată să cresc, sa mă maturizez. Si mai e dorul… dorul acela profund si nebun…

Comments are closed.