4 ani
De când am rămas singură la părinți.
Dorul de frate e cel mai aprig, cel mai greu de ostoit…
Cred că poți trece peste orice, mai puțin peste plecarea celui care ți-a fost cel mai bun frate, cel mai bun prieten, cel mai bun om pe care l-ai cunoscut vreodată. Mi se spune adesea că-mi e înger, că-mi e încă aproape, ca doar a plecat undeva. Așa o fi. Dar ce mă fac cu dorul de mirosul lui, de obrazul lui cald și neted când ne strângeam în brațe ca frații și de vorba lui lină când mă striga: Daniela? Veșnicia părea să fie de partea noastră.
…cred că s-a dus acolo mai devreme decât ar fi fost natural, ca să-mi asigure și mie o parte de veșnicie…
D