Să-ti fiu aer,
In inspir si-n expir,
Să mă vrei in plămâni când ți-e sete,
și jucând să mă faci rotocoale in văzduh de odaie,
cum făceai cu fumul din țigara pe care mi-o fumai.
Apoi n-ai mai vrut să mă respiri.
Nu mai aveai nevoie…
M-ai rarefiat într-atât că devenisem vid.
Vid de mine. Vid de tine.
Sau doar te-ai lasat de fumat?
(iunie 2011)
Superb!
Nu-s o împătimită a poeziei, dar ideea asta a ta de iubire-respirație… Uite, de-aia nu mă las eu de fumat.
Multumesc!!! Sa nu te lasi de “fumatul” acela …intretine viata!
frumos spus
Multumesc, domnule! Si dvs le spuneti frumos:)
“…și jucând să mă faci rotocoale in văzduh de odaie” – exceptional!
Thank you, Sir!
Talentul persista! Citind versurile, imi reamintesc de literatura din liceu!
Mmmm … cum sa iau asta, Radu?
Ca ma chinuiau versurile de la romana si preferam sa fac exercitii la matematica!
Radu , o sa te fac 1:0 , mie imi placeau si unele si altele
Poti sa ma faci si 3-0, dar prof.de matem.am ajuns eu!
Bine domn profesor!
vid si vai.. patrunzator stil, cum se spune peste atlantic: less is more!
Multumesc mult, Lisa!