Poveste Din Ajun De Crăciun

Valizele aşteptau cuminţi în sufragerie.  Afară începuse să ningă. 0316craciun_1 Urmau să plece cu autocarul la părinţii ei, departe  în Ţara Luanei. Venea Crăciunul şi cu ultimii ei bani avea să cumpere biletele de autobuz. Luase câteva lucruşoare ieftine pentru copilaşii care se hârjoneau fericiţi prin casă, ca să le pună lângă brăduţul  pe care spera ca tatăl ei să-l fi cumpărat pentru nepoţi. Moş Crăciun trebuia să vină şi anul acesta la copii. Copiii ei.  De două luni erau numai ai ei. Începuse să ningă mărunt.

Prima leucă peste ceafă  venise în octombrie odată cu divorţul neaşteptat.  Lucrurile rele sunt infinit mai dureroase atunci când nimic nu le anunţă.  Încerca să se ridice de la pământ pentru că nu-şi permitea luxul să cadă.   Este un lux să cazi în bezna durerii.  Nici măcar acesta nu-i fusese îngăduit.   Avea doi copii pe care trebuia să-i hrănească şi să-i fericească. Ridică-te!

Fulgii cădeau din ce în ce mai gros peste oraşul gri şi hâd.  Strada se făcuse între timp albă, parcă se luminase brusc şi nici urmă de gri şi de murdărie.  Dacă ar putea Dumnezeu să ne ningă zăpezi şi pe suflete…

A doua leucă venise la începutul lunii decembrie. Când s-au dus întro dimineaţă la redacţie au găsit doar un portar buimac care nu ştia, sămanul, ce explicaţii să le dea.  Peste noapte redacţia se golise de computere, dulapuri, birouri, casete. Nu mai era nimic. Patronii companiei producătoare de emisiuni de televiziune şi-au strâns catrafusele şi-au fugit în ţara lor, în Ungaria.  Au plecat şi cu salariile ce se cuveneau celor din echipa română cu care lucraseră. Au lăsat fără nici un ban în prag de sărbători 25 de oameni care munciseră cinstit. Printre ei se afla şi ea.

Muncise pe brânci în noiembrie ca să le poată dărui copiilor ei un Crăciun fabulos şi care trebuia să suplinească lipsa tatălui lor. Primul lor Crăciun fără tata… Dar nici măcar asta nu a reuşit să facă. Se simţea lovită din toate părţile, fără ca măcar să-şi poată ridica mâna ca să se apere.

Doamne, fă ceva! Te rog, ajută-mă… 

Telefonul a sunat scurt. Cineva se interesa dacă a fost cuminte pentru că îl va trimite pe Moş Crăciun.

Nu, nu fusese cuminte din moment ce divorţase şi n-avea idee de ce. Nu, nu fusese cuminte  pentru că muncise enorm şi acum nu avea nici un leu.

Nu, nu fusese cuminte.  Dar nu-i spusese celui de la telefon toate poveştile ei amărâte. Încerca să ţină fruntea sus.  Cel de la telefon i-a spus că îi va trimite un dar pentru că demult, ea îi întinsese o mână de ajutor care l-a ridicat de la pământ. Şi nu, nu e o plată pentru ce a făcut ea atunci, e maniera lui de a o şti pe ea bine în prag de sărbători şi cum ştie că ea ar fi refuzat,  a ales ca darul să vină prin poştă.

Când închidea telefonul  a sunat cineva la uşă. Era Poşta. Îi adusese Darul.  Copiii ei urmau să aibă un Crăciun aşa cum ea îl visase. Şi mai era ceva, fără de preţ.  Recunoştinţă, prietenie, loialitate. Şi încă Ceva.  În Darul acela era chiar Dumnezeu venit În Persoană ca să  ostoiască nişte răni.

Christos s-a născut! Inimă bună!

DaLu

PS. Salariile nu ni le-am recuperat niciodată!

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close