La muntele mării

(Dedicație de ziua poeților-22 martie)

La muntele mării
Acced cu umilința pe care mi-au dat-o bunicii, părinții
(Cică ar fi localizată prin spirala care dă bătăi de cap cercetătorilor britanici)
Târâș prin scoici
Târâș prin pietre
Vulturii nu-mi dau pace …mă păzesc
Croncănind în difuzoarele din cap.
După meditația din țărână, nu-i mai aud.

Se prelinge peste mine o lingoare ca o boală
Dar îl văd în colț de piatră pe domnu’ Mortu, vechiul meu amic
Om fără chip.
Mă minunez pe drept:
– Domnu’ Mortu, tot viu, tot viu?
– Tot, tu-i bujia mă-sii. Încotro?

– Pe muntele mării.
– Vin, mă iei?
Mergem aplecați în țărână prin praf de scoici și durere
El mă ține de-o mână, eu nu mă țin de nimic.
Calea spre muntele mării e drumul meu spre Casă.

Comments

  1. "Calea spre muntele mării e drumul meu spre Casă. "
    La multi ani, poezie! Superba dedicatie!

Comments are closed