fiicei mele

Iubita mea,

văd cum te zbați din greu în jungla în care te-am adus pe lume, să reușești să fii om , să ajungi departe,  să crești, să demonstrezi, să capeți validări , de care, între noi două fie vorba, nu e nevoie.  Te privesc pe-ascuns și chiar dacă sunt mândră de tine, nu pot să nu-mi ascund un oftat și-o lacrimă. Lumea asta  nu e prea bună și zbaterile tale ca s-o asimilezi, s-o înțelegi și în care să trăiești echilibrat, mă sperie. Mă sperie  pentru că te observ cum uiți adesea că ai numai 25 de ani și cum uiți prea curând JOCUL!  Da, viața asta toată e un joc, serios ce-i drept, dar totuși un joc. Să nu uiți asta!  Ești cu mult mai bună decât eram eu odinioară la vârsta ta când obișnuiam să prind muște cu o nepăsare specifică tinereții.  Te observ cum îți cresc niște aripi imense cu care ai vrea să umpli spațiile negre și cenușii ale vieții, prin muncă și validările pe care ți le oferă aceasta. 

Nu e rău.

Dar…

Să nu uiți că aici și acum trec rapid. Suntem în TRECERE în viața aceasta!  N-aș vrea ca,  într-un tardiv ceas de aduceri aminte, când vei privi înapoi să-ți vezi viața numai ca pe un carusel infernal cu multă muncă și să realizezi dureros ce înseamnă ireversibilul și imposibilul.  Nu, să nu faci asta! Munca e un parametru care ne definește și ne poziționează (iată ce cuvinte de marketing folosesc pentru a mă face înțeleasă de lumea aceasta nouă pe care o înțeleg din ce în ce mai puțin), dar ea nu e TOTUL!

E bine să te retragi în tine uneori  și să-ți oferi momente de autism (am folosit în glumă acest cuvânt, știu că pricepi unde bat cu gândul) și umblă ca o nălucă prin cotloanele vieții fără să-ți deschizi sufletul spre exterior atunci când articulezi cuvinte. Uneori e bine să nu-ți bați capul. Cuvintele de complezență își au rostul lor.

Autismul impus face bine.

Oamenii au inventat un cuvînt pentru asta: detoxifiere.  Spală-te de zgura lumii, tăcându-le oamenilor și vorbind doar cu tine și cu Dumnezeu.

Vorbește cu El, spune-i câte-n lună și în stele, toate cele care poate îți par nimicuri.  El e acolo dintotdeauna. Îți va răspunde, așa cum o face cu toți cei care-I caută compania și dialogul  iar  nimicurile tale pentru EL sunt imensități  la care îți va răspunde așa cum știe EL. Vei afla la momentul potrivit, că până la urma despre asta e vorba în viață, în această trecere, cum o numea Blaga, este povestea ta și a LUI Dumnezeu. Restul e un JOC menit să te facă să ajungi să-L cunoști.

Cât  despre oamenii care-ți fac rău, cu voia sau fără voia lor, iartă-i, nu știu ce fac.  Iubește-i așa cum sunt. În fiecare din ei se află o scânteie dumnezeiască. Așa cum o porți și tu. Uneori nu ne putem vedea scânteile  dumnezeiești , unii în alții,  pentru că ochii ne sunt acoperiți de cenuși rămase din focurile istorieie.  Scânteia există, însă. În fiecare om este sădită o intenție a lui Dumnezeu , care prin om trebuie să devină creație, spunea părintele Arsenie Boca. Iată cum, prin creștinism, omul află că este colaborator al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nimeni nu e perfect. De aceea, te rog, încearcă să te apropii de perfecțiune, dar cântărește mult prețul acesteia înainte de a-ți vinde timpul!  Vei afla că e mai puțin importantă perfecțiunea decât  JOCUL devenirii.

Am aflat că oamenii sunt mai tenace în ură decât în iubire.

Tu să nu fii așa! Iubește!

Nu urî pe cel care ți-a greșit!  Iartă și mergi mai departe. Sunt încercări cu care îți ești datoare  pentru a șlefui diamantul din care ești făcută și toate acestea fac parte din JOC!

Fă tot ce-ți trece prin minte și te face fericită.

Iubește, dansează, ascultă muzică, joacă-te. Oh, da!  Joacă-te zdravăn și pe săturate. Iată, nu pot să nu revin la  JOC. Oamenii uită de MARELE JOC care e viața și se iau prea în serios. De-aici au venit războaiele, crimele, ura acerbă pe care și-o poartă unii altora din motive pe care nici ei înșiși  nu le mai țin minte.

Și-n toată această joacă, nu uita să te bucuri de fiecare colț de stea întâlnit în cale și ține-ți ochii larg deschiși ca să vezi dumnezeirea care-i pretutindeni.

Cu  toată iubirea de care sunt în stare,

Mami

(textul a apărut in revista Cronica Veche/martie 2014)

NB. Scrisoarea e adresată ambelor mele fiice O și N. Precum și tuturor fiicelor lumii care se regăsesc în vorbele de mai sus.

 

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close