Copiii spun lucruri înțelepte

    Copil-rugandu-se   “Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru că ei au
văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot
timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)

“Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să
le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte —
că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)

“Biserica e sfântă şi rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi,
că biserica de aia e făcută, ca păcătoşii care intră să-şi facă acolo
antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)

“Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai
încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să
stai.” (10 ani)

“Biserica nu iubeşte plăcerea , că plăcerea îţi aduce să spui mereu că mai
vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge.” (9 ani)

“Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca
un fel de ziua ta şi primesti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum
arată cadoul pe care îl primeşti pentru că strică toata ziua.” (10 ani)

“Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca
păcatul din tine să nu facă pui de păcaţi.” (10 ani)

“Preoţii vin în casele oamenilor înainte de paşte şi Crăciun ca să
sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazmă care e un foarte bun
detergent împotriva dracilor.” (11 ani)

“Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai
gândim şi la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)

“Cei care nu-l găsesc pe Dumnezeu sunt cei care îl caută din interes.” (12
ani)

“Milostivul e rar, că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea
trebuie cultivată.” (14 ani)

“Altarul este partea din biserică unde preotul vorbeşte între patru ochi cu
Dumnezeu.” (10 ani)

“Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost
băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)

“Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată ca să nu facă vreun rău nici
măcar din greşeală – că poate cine ştie, când se ridică la cer, să nu
înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor.” (13 ani)

“Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi
oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.” (15 ani)

“Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te
desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajută
la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)

“Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea şi dacă tu
crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)

“Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, as zice că nu pot,
pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii.” (9 ani)

 (via email)

Comments

Comments are closed

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close