Când mă duc la preot, mă duc de fapt să stau de vorbă cu Dumnezeu

Ca să ilustrez titlul de mai sus voi povesti ceva intim dar care acum, mai mult ca niciodată, trebuie spus in gura mare. După ce am scris două treimi din Colonia cu Demoni, o carte care unora dintre voi le-a plăcut foarte mult,  m-am blocat şi nu mai aveam chef şi nici chemare să o termin. M-am dus la preotul meu duhovnic şi l-am întrebat dacă să o mai termin sau nu. Dânsul m-a sfătuit să o termin neapărat şi  : să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . coperta1_final1

Mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. A trecut timpul aiurea dar vinovăţia de a nu fi terminat-o mă sfredelea, gândeam  însă cu capul meu de mirean păcătos că poate nu e de mine să scriu aşa o carte, cu un asemenea subiect dificil. Cine-s eu? Nimeni!

La vreun an după toate acestea l-am visat pe părintele Iustin Pârvu ieşind din altarul unei biserici şi făcându-mi semn să mă apropii. Am luat visul ca pe un semn divin şi m-am dus. Era prima şi ultima oară când aveam să-l văd. I-am povestit angoasa mea vis a vis de scrierea cărţii. Iată ce mi-a spus după ce a închis preţ de câteva secunde ochii cu chipul îndreptat spre tavanul odăiţei în care m-a primit:

să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . 

Vi se pare că sunt aceleaşi cuvinte cu cele ale duhovnicului meu? Da, ei bine, sunt chiar aceleaşi cuvinte.  Unul slujeşte în Bucureşti, celălalt păstorea la Mânăstirea Petru Vodă.

Ce învăţătură am extras din această întâmplare?

Când te duci să vorbeşti cu un preot, nu vorbeşti cu omul din preot, ci chiar cu Dumnezeu în mod tainic nemijlocit. De aceea, cei doi mi-au spus aceleaşi cuvinte la distanţa de sute de kilometri unul de altul şi de 12 luni. Pentru că de fapt mesajul venea nu de la fiecare dintre ei, ci de mai SUS!

Respectaţi preotul, pentru că aşa vă demonstraţi iubirea pentru Dumnezeu. El este Unsul Lui Dumnezeu, devenit preot prin sfinte taine numai de El ştiute şi traduse in limba pământeană prin ritualuri.  Să nu judecăm ce nu pricepem cu mintea omenească!

Inimă bună s-aveţi!

Daniela

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close